Igor Dodon rămâne principalul favorit să câștige alegerile prezidențiale, cred cei mai mulți cetățeni ai țării noastre, conform datelor unui sondaj prezentat de Compania de cercetare și consultanța politică Intellect Group în colaborare cu Asociația obștească ”Spero”.
Conform studiului, Dodon este în avantaj evident față de ceilalți candidați la funcția de președinte al țării. Astfel, peste 55% la sută din respondenți cred că Igor Dodon va câștiga alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. Doar 16,6% dintre persoanele chestionate au declarat că Maia Sandu va ocupa funcția de președinte al țării, iar alte 5,2% spun că Renato Usatîi.
Pe Andrei Năstase îl văd în această funcție 3,3% din respondenți, pe Violeta Ivanov – 2,2%, iar pe Octavian Țâcu – 1,3%. Studiul mai arată că 0,4% din persoanele chestionate cred că Tudor Deliu va fi ales, iar 0,3% – Dorin Chirtoacă.
În același timp, aproape 16% din persoanele chestionate nu au putut spune cine va câștiga alegerile prezidențiale din 01 noiembrie.
Cercetarea a fost efectuată în perioada 02 octombrie – 09 octombrie, pe un eșantion de 1453 de persoane cu drept de vot și o marjă de eroare de 2,7%.