Președintele țării Maia Sandu și liderii Blocului comuniștilor și socialiștilor, Igor Dodon și Vladimir Voronin, se bucură de cea mai mare încredere a cetățenilor. Sunt datele sondajului Vox Populi- iulie 2021, realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova.
Potrivit studiului, șefa statului se bucură de încrederea a 33,5 la sută dintre cetățenii deciși. Igor Dodon a fost ales de către 32,9%, iar pentru Vladimir Voronin s-au expus 8,4 la sută dintre respondenți.
Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi se bucură de încrederea a 4,5% dintre cetățeni, edilul Capitalei Ion Ceban – 4,2%, iar Ilan Șor – 4%.
În topul politicienilor în care cetățenii au încredere se regăsește și primarul de Bălți Renato Usatîi cu 3,9%, urmat de către Andrei Năstase – 3,8% și Vasile Costiuc – 1,5%.
Ceilalți politicieni au obținut mai puțin de un procent.
Sondajul a fost realizat în perioada 21 iunie – 2 iulie, pe un eșantion de 1181 de respondenți din 85 de localități. Marja de eroare este de 3%.