Președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, spune că deputații socialiști și președintele Igor Dodon, astăzi, au îndeplinit o promisiune, pe care au făcut-o în fața cetățenilor. În parlament a fost votat proiectul, care prevede reducerea poverii miliardului furat de pe umerii cetățenilor.
“O datorie pusă în cârca moldovenilor anume de către acei care acum sunt împotriva reducerii poverii miliardului furat. În 2014-2016 noi, socialiștii, în frunte cu Igor Dodon, am protestat în stradă împotriva furtului miliardului. Noi ne-am opus ca această povară să fie pusă spre plată cetățenilor. Atunci Șor a furat, protejat de guvernarea de atunci, iar Maia Sandu a ridicat mâna în Guvern, în 2015, ca să pună în spatele poporului plata furtului miliardului”, a scris Furculiță pe pagina sa de Facebook.
Deputatul mai spune că gestul coaliției Candu-Sandu-Șor, care s-a împotrivit acestei inițiative, va fi taxat dur de moldoveni.
“Oamenii văd cine sunt politicieni responsabili, care se gândesc la popor și cine sunt politicieni iresponsabili, care se gândesc doar la propriile buzunare”, a conchis deputatul PSRM.