Un bărbat înarmat a deschis focul şi a ucis cel puţin trei persoane, miercuri, în campusul Universităţii din Las Vegas înainte de a fi ucis de poliţie, o tragedie care stârneşte emoţii în acest oraş care a fost deja victima unuia dintre cele mai grave masacre cu arme de foc din Statele Unite în 2017, potrivit AFP.

„Trei dintre victime au fost confirmate ca fiind decedate”, a declarat şeriful din Las Vegas, Kevin McMahill, în faţa presei. O altă persoană a fost rănită şi se află în „stare stabilă”, a adăugat el.

Împuşcăturile au fost semnalate la sfârşitul dimineţii în campusul Universităţii Nevada din Las Vegas, situat la aproximativ doi kilometri de celebra arteră cunoscută în toată lumea pentru cazinourile sale.

Suspectul, un bărbat a cărui identitate nu a fost încă dezvăluită de autorităţi, a fost împuşcat mortal foarte repede în timpul unei confruntări cu poliţia.

Studenţii erau adunaţi afară atunci când s-a produs atacul, iar „nenumărate alte vieţi ar fi putut fi pierdute” fără acţiunea rapidă a forţelor de ordine, a declarat şeriful. Mai mulţi ofiţeri, dintre care unii erau în afara serviciului, au intervenit „fără ezitare în câteva minute”, a spus el.

Universitatea a anulat cursurile şi a cerut tuturor celor din campus să rămână în casă în timp ce poliţia a evacuat clădirile una câte una pentru a elimina orice alte ameninţări.

Focurile de armă au provocat panică în zonă. Mai mulţi studenţi au povestit presei locale cum s-au adăpostit minute în şir în interiorul clădirilor.

Deși autorităţile nu au dat încă niciun detaliu despre victime sau despre atacator, primarul a subliniat că „trebuie să ne învăţăm copiii să facă faţă stresului şi să depăşească furia şi ura în alte moduri’ decât recurgând la arme de foc.

Această tragedie redeschide de asemenea rănile masacrului suferit de Las Vegas în 2017, unul dintre cele mai grave din istoria SUA. Atunci, un bărbat a ucis 58 de persoane şi a rănit sute de oameni când a deschis focul asupra mulţimii la un concert de muzică country de la etajul 32 al unui hotel. Bărbatul s-a sinucis apoi.

sursa