Donald Trump a promis marţi că nu va fi un dictator dacă va deveni din nou preşedinte al Statelor Unite, cu excepţia ”primei zile”, după ce democraţii şi unii membri ai Partidului Republican au avertizat că ţara ar putea deveni o autocraţie dacă miliardarul câştigă scrutinul prezidenţial din 2024, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Trump, care şi-a anunţat intenţia de a obţine un nou mandat de preşedinte al SUA, a fost întrebat de două ori, în timpul unui eveniment electoral organizat la Davenport, statul Iowa, dacă va abuza de funcţie pentru a încerca să se răzbune pe opozanţii politici, în eventualitatea în care ar fi ales din nou preşedinte.”Nu. Nu. În afară de prima zi”, a răspuns Donald Trump atunci când a fost întrebat dacă va deveni un ”dictator” în cazul în care va câştiga alegerile din noiembrie anul viitor.

El a adăugat că în ”prima zi” la care a făcut referire îşi va folosi puterile prezidenţiale pentru a închide frontiera cu Mexic şi pentru a extinde activităţile de forare pentru petrol.

Trump a promis frecvent ”răzbunare” contra opozanţilor politici dacă devine din nou preşedinte.

Printre ţintele sale se află actualul preşedinte, democratul Joe Biden, în mandatul căruia miliardarul american a fost pus sub acuzare pentru zeci de infracţiuni, Departamentul Justiţiei şi birocraţia federală, aşa cum a recunoscut Donald Trump în discursuri şi apariţii televizate din acest an.

La scurt timp după încheierea evenimentului de la Davenport, Julie Chavez Rodriguez, şefa campaniei lui Joe Biden, a declarat: ”Donald Trump ne spune exact ce va face dacă va fi reales şi în această seară a afirmat că va fi un dictator în prima zi. Americanii ar trebui să-l creadă”.

Donald Trump a fost preşedinte în perioada 2017 – 2021 şi a refuzat să-şi recunoască înfrângerea în faţa lui Joe Biden în alegerile din 2020.

Ulterior, el a lansat acuzaţia că acel scrutin i-a fost furat, o conspiraţie care a alimentat asaltul susţinătorilor săi asupra Capitoliului, sediul Congresului Statelor Unite, în 6 ianuarie 2021.

Rivalii săi în cursa pentru obţinerea nominalizării republicane, guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, şi fosta ambasadoare a SUA la Naţiunile Unite Nikki Haley, vor participa miercuri la o dezbatere organizată de Universitatea Alabama.

Trump va absenta de la acest eveniment, aşa cum a făcut la făcut la precedentele trei dezbateri ale republicanilor.