Unul din liderii Platformei DA dă de înțeles că președintele Maia Sandu dezinformează și nu cunoaște bine cum ce se ocupă instituțiile statului. Alexandr Slusari a declarat, în cadrul unui briefing, că informația cu privire la exportul de grâu din rezervele de stat prezentată astăzi de șeful statului este una eronată și departe de adevăr.

”Niciun kg de grâu din rezerva de stat nu a fost exportat. Am auzit anunțul privind solicitarea doamnei președinte ca Guvernul să interzică exportul din rezerva de stat. Este pusă problema incorect, deoarece rezerva de stat nu poate să se ocupe cu exportul. Dacă rezerva de stat încearcă să exporte grâul din țară, în cinci minute acolo trebuie să vină Procuratura”, a declarat Slusari.

Deputatul susține că a investigat detaliat subiectul și s-a constatat doar faptul că un agent economic din nordul țării a exportat, zilele trecute, o cantitate de grâu din rezervele proprii.

Astăzi, președintele Maia Sandu a cerut în regim de urgență ca Guvernul să impună restricții temporare privind exportul de grâu din rezervele de stat. Asta după ce în spațiul public au apărut unele informații precum că mașini încărcate cu grâu din rezerva de stat ar fi duse în portul Giurgiulești pentru a fi exportate.

Recent, Agenția Rezerve Materiale a anunțat că rezervele de stat sunt completate cu grâu alimentar în volum de 125 la sută, iar paralel a fost reluată procedura de împrospătare a 16 856 de tone de grâu alimentar din roada anului 2016. Rezervele vor fi completate până la 01 octombrie 2021 cu grâu din roada anului curent.