În cadrul emisiunii “Politica” de la postul de televiziune TV8, vicepreședintele Parlamentului, deputatul PAS, Mihai Popșoi, a anunțat că fracțiunea ce o reprezintă a elobarat o foaie de parcurs privind declanșarea alegerilor parlamentare anticipate și cheamă la discuții celelalte fracțiuni.
Ideea celor din PAS nu este însă pe placul colegilor lor din Platforma DA, care au declarat că au obosit de foile de parcurs și-i cer președintelui Maia Sandu să desemneze un Premier.
„Noi am obosit de foile de parcurs. Președintele trebuie să desemneze de 2 ori un candidat bun și să nu primească vot de neîncredere. Candidatul trebuie să fie cât mai antipatic pentru PSRM și Igor Dodon, astfel încât dacă PSRM va vota acest Guvern, să fie foarte clar că socialiștii se tem de alegeri parlamentare anticipate”, a declarat în replică vicepreședintele Platformei DA, Alexandru Slusari.
PAS a venit cu ideea unei foi de parcurs privind anticipatele, după ce Curtea Constituțională a declarat pe data de 18 ianuarie curent ca fiind inadmisibilă sesizarea deputatului Mihai Popșoi privind posibilitatea de auto-dizolvare a Parlamentului.
O altă hotărâre a CC din august 2020 spune că președintele Republicii Moldova este obligat să desemneze un candidat pentru funcția de Prim-ministru, chiar și în condițiile în care nu există în Parlament o majoritate formalizată.