Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, le-a adresat astăzi un mesaj de felicitare canoiștilor moldoveni. Aceștia au revenit acasă cu 7 medalii de la Campionatul Mondial de Caiac-Canoe, organizat în perioada 5-9 iulie la Auronzo, Italia.

„Echipa Republicii Moldova s-a plasat pe locul 4 în categoria de vârstă Under 23 și pe locul 7 în clasamentul general. Rezultatele obținute demonstrează talentul și efortul susținut al sportivilor moldoveni”, a spus Președinta. 

Șefa statului a menționat performanțele remarcabile ale sportivilor noștri: „Dublourile Maria Olărașu – Daniela Cociu și Maria Olărașu – Mihail Chihaia au devenit campioni mondiali, iar tandemul Mihail Culceac – Stanislav Banaru au obținut bronz. Sportivii noștri excelează și la probe individuale: Elena Glizan o obținut două medalii, de argint și de bronz, iar canoiștii Maria Olărașu și Mihail Culceac au luat bronzul. În spatele acestor rezultate este multă muncă și disciplină. Antrenorii Victor Reneischi și Nicolae Juravschi i-au ghidat și sprijinit în drumul spre succes”.   

Totodată, Președinta Maia Sandu le-a adresat felicitări sportivilor, antrenorilor, familiilor lor și le-a urat succes în toate competițiile.