Comandantul Suprem al Armatei Naționale, Maia Sandu, a semnat decretul privind scoaterea soldaților pe străzi pe perioada Stării de Urgență, transmite sinteza.org.

Deputatul PAS, Dumitru Alaiba, nu a comentat deocamdată situația, însă, în luna martie anul trecut, spunea despre implicarea Armatei în lupta cu pandemia precum că ar fi p bătaie de joc și doar panică în societate.

„Este o bătaie de joc în primul rând de militarii care sunt puşi pe rol de sperietoare”, asta scria deputatul PAS, Dumitru Alaiba pe 24 martie 2020, când guvernarea de atunci a scos Armata Națională în stradă.

„Care va fi efectul, dacă nu panica în societate? Implicarea armatei e înțeleasă şi necesară. Dar pentru ce cagule? Petru ce mitraliere? Ce urmează? Tancuri poate? Scoateți-le cagulele imediat. Nici măcar de căști nu e nevoie. Dați-le măști de respirație și dați-le mănuși de protecție. Și scoateți imediat mitralierele! Și mai cereți-vă scuze pentru exagerare.”, se mai spune în mesajul deputatului Dumitru Alaiba.

Sinteza.ORG amintește că decretul șefului statului, Maia Sandu, privind folosirea Armatei Naționale pe durata stării de urgență în sănătate publică a fost publicat în Monitorul Oficial.