Comisia pentru Situații Excepționale va examina posibilitatea de a achita indemnizație unică de 16 mii de lei fiecărui lucrător medical infectat de COVID-19. În prezent acești bani sunt plătiți doar celor, care s-ar fi îmbolnăvit la locul de muncă. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu, în această seară, după ședința Centrului Unic de Comandă.
Totodată, Chicu a anunțat că salariile medicilor ar putea fi majorate din nou.
„Facem calculele cu colegii de la Ministerul Finanțelor și de la CNAM ca suplimentar la majorarea salariilor de 10% pentru tot sistemul medical de la 1 aprilie 2020 să venim cu propuneri ca să majorăm pe bază permanentă salariul la întreg sistemul medical cu o cifră mai consistentă”, a spus premierul.