Rusia va expulza 755 de diplomați americani, ca răspuns la sancțiunile împotriva Moscovei votate săptămâna trecută de Congresul Statelor Unite, a anunțat duminică președintele Vladimir Putin la canalul de știri Rossia 24, preluat de AFP.
„Am așteptat suficient, sperând că situația s-ar putea îmbunătăți”, a declarat liderul de la Kremlin. „Se pare că, chiar dacă situația se schimbă, asta nu se va întâmpla prea curând”, a apreciat el.
Rusia ar putea lua și alte măsuri împotriva Statelor Unite, dar nu imediat. „Sunt împotriva acestui lucru astăzi”, a spus Putin. El a arătat că Moscova și Washingtonul înregistrează totuși progrese în cooperarea internațională și a oferit exemplul zonei de relaxare a conflictului din sudul Siriei.
Casa Albă a anunțat vineri că președintele american Donald Trump va promulga sancțiunile împotriva Rusiei, așa cum au fost votate aproape în unanimitate marți în Camera Reprezentanților din Congresul SUA și joi în Senat, ca reacție la presupusul amestec al Moscovei în alegerile prezidențiale americane din 2016. Măsurile adoptate de Washington ar putea duce și la sancționarea unor firme din Uniunea Europeană.
Tot vineri, ministerul rus de externe a declarat că de la 1 septembrie efectivele ambasadei SUA la Moscova și ale consulatelor americane din Rusia se va reduce la 455 de persoane, iar Washingtonul are termen până la 1 septembrie să se conformeze. Duminică, Vladimir Putin a precizat că în reprezentanțele diplomatice americane din țara sa încă mai lucrează peste 1000 de angajați. Expulzarea a 755 dintre ei ar urma să reducă efectivul la nivelul celui al diplomației ruse în Statele Unite, după ce Washingtonul a expulzat 35 de diplomați ruși în decembrie anul trecut, spre finalul mandatului președintelui Barack Obama.