Robert DuBoise, în vârstă de 59 de ani, a fost condamnat pe nedrept în 1983 pentru crimă şi viol şi a petrecut 37 de ani în închisoare. Bărbatul a fost pus chiar pe lista condamnaţilor la moarte. În prezent, a fost declarat nevinovat şi va primi o despăgubire uriaşă pentru fiecare zi petrecută în închisoare.

Robert DuBoise şi-a găsit dreptatea de abia după ce a fost obligat să-şi petreacă mai bine de jumătate de viaţă în închisoare. Pentru eroarea uriaşă, Consiliul Local din Tampa, Florida a decis să-i acorde bărbatului 14 milioane de dolari (13 milioane de euro) drept despăgubire.

Cum şi-au dat seama autorităţile că bărbatul era nevinovat

În 1983, bărbatul a fost acuzat pentru violul şi uciderea unei fete de 19 ani, pe nume Barbara Grams. Chiar dacă a negat acuzaţiile, DuBoise fusese inclus pe lista persoanelor condamnate la moarte.

Mai bine de trei decenii mai târziu, DuBoise a fost declarat nevinovat după ce rezultatele testelor ADN i-au demonstrat nevinovăţia. Astfel, povestea lui Robert DuBoise a devenit una dintre cele mai mari erori ale justiţiei.

„Am petrecut 37 de ani închis pentru fapte pe care nu le-am comis. Asta se întâmplă când poliția se concentrează pe persoana greșită, inventează dovezi să-și susțină teoria și nu anchetează ca să afle adevărul. Viețile sunt distruse și comunitățile sunt mai puțin sigure”, a declarat DuBois, potrivit CNN.

sursa