Timp de câteva săptămâni, jurnaliștii de la RISE Moldova și Slidstvo.Info din Ucraina au reușit să analizeze datele a peste 20 de cetățeni ucraineni care au intrat în vizorul anchetatorilor moldoveni în legătură cu răpirea din Chișinău a fostului judecător Mikola Ceaus.

Astfel, pe lângă un cetățean ucrainean conectat aparent la serviciile de securitate din țara vecină și a cărui identitate reală am dezvăluit-o anterior, am reușit să stabilim că din echipa care ar fi implicată în răpirea lui Ceaus au mai făcut parte încă patru bărbați care au folosit identități false pentru a intra pe teritoriul Republicii Moldova.

comando-ceaus-2

VENIREA-PLECAREA
24 MARTIE (10 zile până la răpirea lui Ceaus). Un microbuz de cursă traversează frontiera moldo-ucraineană prin punctul de trecere „Tudora”. Printre pasageri — Oleksii Neceaev (33 de ani) și Oleksii Sotnikov (36 de ani), ambii cetățeni ucraineni.

26 MARTIE (8 zile până la răpirea lui Ceaus). La același punct trecere a frontierei moldo-ucraineane se prezintă la fel un microbuz de cursă. Printre călători, alți doi cetățeni ucraineni — Andrii Borodinov (24 de ani) și Serhii Honchar (50 de ani). (Ambii vor sta la același hotel, în camere alăturate, Honchar fiind cel care a plătit cash pentru ambii, potrivit informațiilor oferite de surse din cadrul organelor de drept.)

3 APRILIE (6 ore de la răpirea lui Ceaus). Oleksii Neceaev, Oleksii Sotnikov și Andrii Borodinov părăsesc teritoriul Republicii Moldova prin același punct de trecere „Tudora”, la bordul unui microbuz de cursă.Andrii BorodinovSerhii Honchar

În ce-l privește pe Serhii Honchar, nicio persoană cu acest nume nu a părăsit teritoriul Moldovei, cel puțin până la data de 27 aprilie, potrivit informațiilor oferite de surse din cadrul organelor de drept.

COMANDOUL
Toți patru — Oleksii Neceaev, Oleksii Sotnikov, Andrii Borodinov și Serhii Honchar — vor intra ulterior în vizorul anchetatorilor de la Chișinău pentru o posibilă implicare în răpirea fostului judecător ucrainean Mikola Ceaus.

Cu aceste identități, ei s-au cazat în Chișinău la diverse hotele și au închiriat mașini, inclusiv cu sistem GPS — ceea ce le v-a permite, ulterior, anchetatorilor să refacă o parte din traseul lor și să constate că aceștia au fost zile la rând cartierul în care locuia Ceaus.

Însă verificările făcute de RISE Moldova și colegii de la Slidstvo.Info arată că, cel mai probabil, aceștia au trecut hotarul sub identități false. Mai simplu, pașapoarte de acoperire folosite, de regulă, de structurile de forță.

Potrivit surselor RISE Moldova din cadrul organelor de drept din Ucraina, în baza de date a contribuabililor din țara vecină nu există cetățeni care ar avea numele Oleksii Neceaev și Oleksii Sotnikov și care ar fi născuți la data indicată în pașapoartele cu care aceștia au trecut hotarul Republicii Moldova.

La fel, se face remarcat și faptul că pașaportul cu care Oleksii Neceaev a venit în Republica Moldova este, oficial, primul document de călătorie în străinătate pe care acesta și l-a perfectat vreodată”, — ne-a declarat o sursă. S-a întâmplat în 2016, pe când avea 28 de ani.Oleksii NeceaevOleksii Sotnikov

În plus, în registrele din Ucraina nu există informații despre autoritatea care a eliberat actul de identitate pe numele lui Alexei Sotnikov.

Partenerii ucraineni ai RISE Moldova și Slidstvo.Info au mers și la adresele din orașul Kiev unde cei doi au viza de domiciliu. Este vorba de o regiune cu cartiere locative construite în perioada hruşciovistă. La adresele indicate, însă, cei doi nu au fost de găsit.

I-am verificat și pe Serhii Honchar și Andrii Borodinov, însă nu am reușit să identificăm vreo persoană care să aibă aceleași date ca și în pașapoartele prezentate la frontieră. Totuși, un detaliu interesant observat este faptul că Borodinov și-a ridicat actul de identitate cu nouă zile înainte de a veni în Republica Moldova.

NEGAREA
Până la apariția acestui articol, am găsit persoane care seamănă cu cei care s-au prezentat drept Neceaev, Sotnikov, Borodinov și Honchar, dar nu am reușit să stabilim identitățile adevărate ale acestora.

Rezumând, putem menționa că jurnaliștii RISE Moldova și colegii lor de la Slidstvo.Info au identificat, în total, cinci cetățeni ai Ucrainei sosiți la Chișinău sub identități false, cu puțin timp înainte de răpirea lui Ceaus. Identitățile adevărate ale patru dintre ei rămân deocamdată o enigmă.

3 aprilie 2021. Doi bărbați care seamănă cu Yurii Kovalenko și Eduard Stavytskyi se îndreaptă spre punctul de frontieră moldo-ucrainean Otaci – Moghilev-Podolsk.

În cazul celui de-al cincilea — am relatat anterior într-o anchetă. A sosit la Chișinău sub numele de Eduard Stavytskyi, dar, sub această identitate s-ar ascunde Andrei Kutsenko, o persoană conectată la serviciile de spionaj din Ucraina. Mai exact, la Direcția Generală de Spionaj a Ministerului Apărării.

De altfel, reprezentanții Direcției Generale de Spionaj din Ucraina au negat categoric că ar fi avut vreo tangență cu răpirea din Chișinău, la 3 aprilie, a fostului judecător ucrainean Mikola Ceaus.