Oligarhul Vladimir Plahotniuc continuă să controleze o bună parte din clasa politică de la Chișinău. Politologul Nicolae Arnaut își pune o serie de întrebări retorice care induc ideea că influența lui Plahotniuc este încă mare în Republica Moldova.

“Cum omul lui Plahotniuc a ajuns deputat PSRM? Cum a reușit ca Pro Moldova să gestioneze procesul de cumpărare și distribuire a deputaților? De ce se insistă pe o majoritate cu multe semne de întrebare unde să fie DA și PAS? De ce Năstase pare să muște din mărul otrăvit oferit de Pro Moldova? Cine are nevoie de o criză politică și economică în Moldova? Cine dorește distrugerea DA și PAS prin așa numitul vot comun împotriva Guvernului Chicu? Cine este adevăratul jucător de șah?”, se întreabă Nicolae Arnaut.

Amintim că, astăzi, deputatul Ștefan Gațcan și-a anunțat plecarea din PSRM și aderarea la grupul Pro Moldova. Anterior, un grup de deputați PDM au aderat la formațiunea condusă de Andrian Candu sau Partidul ȘOR. Ulterior, mai mulți politicieni au declarat în spațiul public că aceste plecări sunt plătite de Vlad Plahotniuc.