Republica Moldova este unul dintre lideri la achiziţionarea produselor lactate din Ucraina. Potrivit datelor Serviciului Fiscal de Stat al Ucrainei, Moldovei i-au revenit peste 44% din volumul total al livrărilor peste hotare a laptelui şi frişcăi necondensate ucrainene în ianuarie-iulie 2017.
În particular, ţara noastră a achiziţionat de la Ucraina aceste produse în valoare de 1,47 mil. de dolari. Pe locul doi şi trei la volumul achiziţiilor de lapte şi frişcă necondensată s-au situat Georgia şi Arabia Saudită, care le-au achiziţionat, respectiv, în valoare de 828 mii şi 344 mii de dolari. Ponderea lor în volumul total al achiziţiilor a constituit, respectiv, 25% şi 10,4%.
Moldova a fost, de asemenea, principala piaţă de desfacere a produselor lactate ucrainene în primele şapte luni ale anului 2017, achiziţionîndu-le în valoare de circa 1 mil. 088 mii de dolari, ceea ce a constituit 60,5% din tot exportul producţiei de această categorie în perioada indicată.
Pe locul doi la achiziţionarea produselor lactate ucrainene în ianuarie-iulie 2017 s-a situat Georgia cu indicele de 417 mii de dolari (23,2% din volumul total), pe locul trei – EAU – 145 mii de dolari (8,1% din volumul total).
În afară de aceasta, Moldova s-a situat pe locul doi la volumul achiziţionării de brînzeturi ucrainene în primele şapte luni 2017, importîndu-le în valoare de 3,99 mil. de dolari, ceea ce a constituit 23,5% din volumul total. Principala piaţă de desfacere a brînzeturilor ucrainene în ianuarie-iulie 2017 a fost Kazahstanul, care le-a procurat în valoare de aproape 8,2 mil. de dolari, ceea ce a însumat 48,1% din volumul total. Pe locul trei s-a situat Egiptul cu indicele achiziţiilor de brînzeturi ucrainene în perioada menţionată 1,96 mil. de dolari sau 11,6% din volumul total.