Republica Moldova ar putea obţine, chiar săptămâna viitoare, suma de 200 de milioane de Euro din partea Federaţiei Ruse. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Igor Dodon, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune N4. “Miercuri ar putea fi semnat acordul, de împrumut, care va trebui să fie aprobat de Parlament”, a declarat Igor Dodon.
În cadrul aceleiași emisiuni, Igor Dodon a mai spus că ţara noastră va beneficia de un credit şi din partea Fondului Monetar Internațional. Şeful statului a declarat că suma împrumutului va fi de peste 200 de milioane de dolari şi că a fost deja convenită în cadrul unor negocieri cu boardul FMI.