Două fabrici de brânzeturi din nordul țării intenționează să scumpească produsele lactate. Este vorba de fabrica de brânzeturi din Rîșcani și cea din Soroca.
Reprezentații fabricii de brânzeturi din Rîșcani au confirmat pentru TV Nord că vor mări prețurile pentru produsele lactate începând cu luna martie. Noua majorare nu va depăși 5% din prețul actual al produselor, au explicat responsabilii.
Reprezentanții fabricii de brânzeturi din Soroca la fel au zis că vor scumpi produsele. Deși au refuzat să spună care vor fi noile prețuri, au confirmat că majorările vor fi efectuate în curând.
Menționăm că din 2 februarie și combinatul de lapte din Bălți a ridicat prețul la produsele lactate. Noile majorări variază de la 50 de bani până la 2 lei.