Autoritatea Națională de Integritate (ANI) urmează să stabilească dacă deputatul PAS, Radu Marian, și-a tăinuit apartamentul, venitul obținut dintr-un proiect finanțat inclusiv din bani externi și dacă a încălcat regimul de incompatibilitate cu statutul de deputat. Un demers în acest sens a fost depus de socialistul Nichita Țurcan.
”Unde trăiește deputatul PAS, Radu Marian? Nu întrebăm de adresă, ci casa în care trăiește tânărul parlamentar. Această întrebare a apărut la mai mulți cetățeni, care au văzut declarațiile de avere ale acestui deputat, depuse în ultimii ani. Curiozitatea m-a făcut să analizez și eu aceste documente, ca să constat faptul că, în perioada 2019-2020, Radu Marian nu a indicat vreo locuință unde ar fi trăit. În luna februarie a acestui an, în presă au apărut publicații cu poza plasată de Radu Marian pe o rețea de socializare, cu vederea panoramică spre orașul Chișinău dintr-un bloc locativ. Posibil după apariția acestor materiale în presă, în declarația de avere și interese, completată în martie 2021, Radu Marian a indicat un apartament pe care deputatul îl are în posesie în temeiul unui contract de locațiune. În felul acesta, admitem că deputatul PAS n-a completat veridic declarațiile anterioare”, a scris Țurcan pe pagina sa de socializare.
Parlamentarul atrage atenția și asupra faptului că, în declarația depusă la validarea mandatului de deputat în Parlament din 2 aprilie 2019, Marian a indicat la venitul obținut din activitatea didactică, științifică și de creație, suma de aproape 80 de mii de lei pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare a proiectului ”Twenty Tu”. Înaintea exercitării funcției de deputat, Radu Marian indica faptul că activa în calitate de „manager de proiect” în cadrul proiectului „Twenty Tu”. În aceeași declarație de avere, Radu Marian a indicat un venit de aproape 9 mii de lei de la un ONG, pentru care ar fi elaborat „analize în diferite domenii de politici publice”.
”Legea despre statutul deputatului în Parlament precizează că mandatul de deputat este incompatibil oricărei alte funcții remunerate, inclusiv a funcției acordate de un stat străin sau organizație internațională, cu excepția activității didactice și științifice desfășurate în afara programului stabilit de Regulamentul Parlamentului. Astfel, există riscul că Radu Marian să fi exercitat o activitate incompatibilă cu cea a mandatului de deputat, contrar legii. La fel, declarațiile întocmite în perioada anilor 2020-2021 nu conțin informații cu privire la veniturile izvorâte din activitatea în cadrul proiectului „Twenty Tu”. Sperăm că Agenția Națională de Integritate, pe care am sesizat-o, va face lumină în cazul deputatului Radu Marian”, mai notează deputatul PSRM.