Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Radu Marian s-a trezit în această dimineață într-un apartament de la unul dintre etajele superioare ale unui bloc rezidențial nou, recent dat în exploatare de compania de construcții „Dansicons”, din cartierul Telecentru al Capitalei și cu vedere spre sectoarele Centru, Rîșcani și Ciocana. Cu toate acestea, deputatul nu indică în declarația sa de avere niciun bun imobil și susține că stă în chirie în apartamentul de 63 metri pătrați unde metrul pătrat s-a vândut cu 680 euro, transmite breakingnews.md cu referire la realitatea.md.

Mai mulți internauți au postat în această dimineață poze pe rețelele de socializare cu ceața care s-a lăsat peste oraș. N-a fost o excepție și deputatul PAS Radu Marian.

Analizând poza vedem că aceasta a fost realizată de la unul dintre etajele superioare ale blocului rezidențial „Gheorghe Asachi” (str. Gheorghe Asachi, 4) situat lângă rondul de la intersecția străzilor Gheorghe Asachi, șoseaua Hâncești, Pan-Halippa și Vasile Alecsandri, față în față cu fostul cinematograf „Gaudeamus”. Blocul a fost construit de compania fostului deputat liberal Iurie Dîrda, „Dansicons”, și dat în exploatare recent.

„Amplasarea este perfectă pentru cei care își doresc să fie aproape de centrul orașului, dar și de cele mai atractive locații de petrecere a timpului liber. Aici se va îndeplini dorința Dumneavoastră de a avea o casă confortabilă și aspirația noastră de a reda condiții unice pentru o viață liniștită”, se arată pe pagina web a dezvoltatorului imobiliar.

Apartamentul cu geamuri panoramice care, judecând după imagine, în zilele senine oferă o vedere spre Complexul memorial „Eternitate”, Cimitirul din strada Armenească, dar și întreg sectorul Centru, având la orizont sectoarele Ciocana și Rîșcani ale Capitalei, ar fi unul cu două odăi și ar avea 63 metri pătrați, indiferent de partea de care s-ar aflat (blocul având apartamente simetrice la fiecare nivel). Acesta are un antreu larg de 8,57 mp, bucătăria de 9,43 mp, un salon de 18,76 mp, dormitorul de 15,43 mp, baia de 3,82 mp și două balcoane a câte 2,19 mp și 4,80 mp.

Totodată, prețul pentru metru pătrat în acest edificiu este, potrivit „Dansicons” de 680 de euro, iar astfel, un apartament de 63 mp ajunge să coste 42.840 euro în varianta albă, iar reparația și mobilarea acestuia cel puțin o sumă echivalentă.

Cu toate acestea, în declarația de avere și interese personale pentru anul 2019, depusă de deputatul Radu Marian la data de 31 martie 2020, deputatul PAS nu indică niciun bun imobil. Totodată, întrebat despre apartamentul cu pricina, Radu Marian a spus că nu deține niciun imobil și că, de fapt, ar stat în chirie, fără a oferi alte detalii.