Președintele ucrainean a trecut în revistă ultimul an de război cu Rusia, în condițiile în care contraofensiva ucraineană stagnează de câteva luni bune.

Liderul de la Kiev s-a abţinut de la orice previziune cu privire la durata luptelor. Dar a ținut să precizeze că negocierile de pace cu Rusia nu sunt fezabile în prezent. În schimb, Vladimir Putin spune că este gata pentru discuții, dar în propriile condiții.

Într-o conferință de presă de două ore, președintele Zelenski a făcut bilanțul unui an dificil. A abordat numeroase subiecte, de la luptele de pe front, până la sprijinul Statelor Unite și chiar războiul dintre Israel și Hamas, despre care a spus că nu are un impact pozitiv asupra Ucrainei.

Vladimir Zelenski, președintele Ucrainei: 

„Unele țări au început să pună în balanță pe cine ar trebui să sprijine mai întâi: Israelul sau Ucraina”.

Liderul de la Kiev l-a adus în discuție și pe Donald Trump, despre care a spus că ar putea avea un impact foarte puternic asupra războiului din Ucraina, dacă va reveni la Casa Albă.

Dar, a făcut și anunțuri care dau speranțe: acela că Ucraina vrea să producă un milion de drone anul viitor și că urmează să primească mai multe sisteme de apărare Patriot.

În plus, principalii comandanți militari ucraineni i-au propus mobilizarea a 450.000-500.000 de noi persoane, fără a fi luată o decizie finală.

În pofida stagnării contraofensivei ucrainene, Zelenski a vrut să salute succesele armatei sale.

În plus, principalii comandanți militari ucraineni i-au propus mobilizarea a 450.000-500.000 de noi persoane, fără a fi luată o decizie finală.

Vladimir Zelenski, președintele Ucrainei: 

„Rusia nu a obținut nicio victorie. Unde sunt cele trei zile? (Rusia se aștepta să ocupe capitala ucraineană în trei zile – n.r.). Au trecut doi ani. Luptătorii noștri s-au descurcat bine, cetățenii s-au descurcat bine. Le sunt încă o dată recunoscător pentru asta. În ceea ce privește asistența financiară, lucrăm foarte mult la acest lucru și sunt sigur că Statele Unite nu ne vor trăda”.

Comentariile sale vin în condițiile în care Congresul american nu a validat încă noul ajutor financiar propus pentru Ucraina, de 61 de miliarde de dolari, iar premierul ungar, Viktor Orban, s-a opus prin veto adoptării pachetului de ajutor al Uniunii Europene.

Putin: „Noi nu vom renunța la teritoriul nostru”.

Cât despre eventualele negocieri de pace cu Rusia, președintele Zelenski le exclude momentan. În schimb, rivalul său, Vladimir Putin, vede altfel lucrurile.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: 

„Noi nu vom renunța la teritoriul nostru. Asta ar trebui să înțeleagă toți cei din Ucraina, din Europa și din SUA, toți cei care sunt agresivi față de Rusia. Dacă vor să negocieze, n-au decât! Noi vom negocia ținând cont de interesele noastre naționale”.

Președintele Cehiei, generalul în retragere Petr Pavel, spune că Vladimir Putin așteaptă rezultatul alegerilor prezidențiale din Statele Unite, sperând să negocieze încheierea războiului din Ucraina cu Donald Trump, fără aportul vreunei țări europene.