Când Rusia a invadat Ucraina, Putin a pariat că scumpirea energiei şi scăderea încrederii vor duce la prăbuşirea multor companii europene. După un an, însă, multe companii au reuşit să facă faţă şocului reducându-şi consumul şi îndreptându-se spre piaţa americană, scrie The Wall Street Journal.

Potrivit Ziarului Financiar, în Germania, cea mai mare eco­nomie europeană, una dintre supra­vie­ţuitoare este Claas KGaA, mbH, un producător de utiliaje pentru a­gricultură cu venituri anuale de 5 mi­liarde de euro şi aproximativ 12.000 de angajaţi.

În loc să-şi restrângă operaţiu­nile, compania şi-a redus producţia din Rusia şi China, crescând-o în schimb la fabrica locală. Aceasta şi-a redus consumul de gaze cu aproape o treime şi şi-a reorientat vânzările dinspre Rusia către America.

„Schimbările aduse de războiul din Ucraina nu vor dispărea. O lecţie este că ne îndreptăm către o nouă normalitate“, arată Thomas Bock, CEO al Claas.

Executivii companiei au fost nevoiţi să dezvolte un plan de urgen­ţă care să permită companiei să su­pra­vieţuiască unui declin de 30% al livrărilor de gaze. Claas a dez­voltat de asemenea software pentru a face faţă problemelor întâmpinate de sutele de furnizori pe care-i are.

O lecţie învă­ţată – evitarea depen­denţei de o singură ţară

În pofida tuturor schimbărilor, Claas nu a scăpat în întregime nea­fectată. Unele dintre procesele sale sunt acum mai costisitoare, ero­dân­du-i profitabilitatea şi competiti­vi­tatea, spun executivii. O lecţie învă­ţată de companie: evitarea depen­denţei de o singură ţară.

Financial Times a urmărit de ase­menea eforturile a trei companii eu­ro­pene mari consumatoare de ener­gie de a face faţă iernii trecute. În no­iem­brie, David Fernandez-Vallada­res, managing director al producăto­rului spaniol de plăci ceramice Rea­londa, a trebuit să aleagă între un nou contract pentru gaze şi a-şi pune încrederea în capriciile pieţelor energiei.

Acesta a ales a doua opţiune, iar acum se bucură după ce ieftinirea semnificativă a gazelor i-a redus factura la energie.

Pentru New Murano Gallery din Italia, decizia luată în criză de a fabrica produse high-end a ajutat în susţinerea vânzărilor. Compania caută acum să facă noi angajări, însă întâmpină dificultăţi în a acoperi unele poziţii din cauza şomajului ridicat din nordul Italiei.

Andrea Perotta, fondatorul companiei, este încrezător că nu vor mai apărea surprize legate de preţul gazelor.

Însă optimismul acestuia nu este împărtăşit de Henrik Follmann, CEO al Follmann Chemie, din sectorul produselor chimice. Acesta se teme în continuare că costurile ar putea urca din nou.

Atât Follmann, cât şi Realonda se chinuie să rămân competitive în pofida scăderii costurilor legate de energie.

sursa