PSRM nu va susține în Parlament un proiect de lege, care prevede anularea indemnizației unice de 16 mii lei pentru medicii infectați de COVID-19. În cazul în care acest document va fi votat în Parlament, șeful statului nu îl va promulga. Declarația a fost făcută de Igor Dodon în cadrul emisiunii „Președintele Răspunde”.
„Dacă este vorba de proiectul de lege cu privire la buget, coordonat cu FMI, dacă acolo este excluderea celor 16 mii lei, atunci nu va fi votat de PSRM în Parlament. Iar dacă parlamentul va vota, eu voi întoarce proiectul, acești bani trebuie să fie asigurați de stat”, a declarat șeful statului.
Amintim că joi, în presă, au apărut informații că Guvernul a aprobat o hotărâre, care prevede anularea indemnizației unice de 16 mii lei pentru angajații instituțiilor de stat, care s-au infectat de COVID-19 la locul de muncă.
Până în prezent peste 3700 de persoane au beneficiat de indemnizația unică în valoare de 16 mii lei.