Curtea de Apel Chișinău a declarat inadmisibil recursul ex-deputatului român Cristian Rizea la una din încheierile instanței de fond, în procesul în care încearcă să-și recupereze statutul de cetățean al R. Moldova, retras în 2020 de fostul președinte, Igor Dodon.

Completul a luat decizia după ce apărătorul fostului politician român nu a înlăturat unele nereguli din cerere, și anume nu a achitat în termenele stabilite taxa de stat în sumă de 200 de lei. Extrădat de autoritățile moldovenești în aprilie 2023, Rizea are pe rolul instanțelor moldovenești mai multe procese, majoritatea dintre acestea fiin contravenționale.

Cristian Rizea a fost parlamentar PSD în perioada 2008-2016, după ce a deţinut mai multe funcţii: șef de cabinet al ministrului Tineretului, Georgiu Gingăraș, din guvernul lui Adrian Năstase, în 2000, director general al Agenției Naționale Pentru Sprijinirea Inițiativelor Tinerilor – din 2002 până în 2006.

Funcția cea mai importantă pe care a avut-o în partid a fost cea de secretar executiv (2010-2013), urmată de cea de președinte al sectorului 5 din Bucureşti. În martie 2016, cu câteva luni înainte de alegerile locale, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a cerut aviz pentru reținerea și arestarea deputatului în baza bănuielilor de trafic de influență, spălarea banilor şi influențarea declarațiilor martorilor.

DNA a cerut în șapte ani de închisoare pentru Rizea. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitive, în 2019, la patru ani şi opt luni închisoare cu executare. Cu doi ani mai devreme, în timpul desfășurării anchetei și procesului, Rizea a primit statutul de cetățean al Republicii Moldova.

Amintim că, pe 27 aprilie, Cristian Rizea, condamnat penal în țara vecină pentru corupție, a fost expulzat din R. Moldova în România.

Potrivit Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, Rizea a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul R. Moldova, pe un termen de 15 ani.

sursa