În cele 100 de zile de mandat, Maia Sandu a demonstrat o administrare proastă bunurilor și banilor publici, a demonstrat că nu se ține de cuvânt, iar promisiune pe care le-a făcut oamenilor au fost doar vorbe goale, a declarat deputatul PSRM, Petru Burduja.
Fracțiunea PSRM din Parlament a prezentat, astăzi, un raport de alternativă al primelor luni de activitate ale președintelui țării.
Petru Burduja a remarcat că deși Maia Sandu a promis în campania electorală că va reduce bugetul și va renunța la mai multe instituții ce aparțin Președinției, acest lucru nu s-a întâmplat.
”A promis că cedează clădirea Președinției în favoarea unei universități sau biblioteci, pentru că suntem o țară prea săracă ca să întreținem așa o clădire. A mai promis că va renunța la Reședința de Stat de la Condrița și va scoate gardul din jurul Președinției. Ce avem? Au fost păstrate cele trei reședințe, inclusiv cea de la Condrița, unde Maia Sandu face plimbări prin pădure, cum a recunoscut și șeful Aparatului ei prezidențial, Andrei Spânu”, a menționat deputatul.
Socialistul a remarcat că, din dorința de a economisi câteva mii de lei, la Reședința de la Condrița a fost oprită căldura pe timp de iarnă, fapt care a dus la formarea mucegaiului.
”Așa că pentru reparație deja vor fi nevoiți să scoată milioane de lei din buzunarul statului. Asta înseamnă o administrare proastă a bunurilor și banilor publici. Asta înseamnă să fii incapabilă să gospodărești niște clădiri, ce să mai vorbim dar de gospodărirea unei țări”, a declarat președintele comisiei economie, buget și finanțe.
Pentru Burduja a remarcat că și numărul de personal al instituției prezidențiale a rămas neschimbat. Totodată, Maia Sandu a încercat să cheltuie milioane de lei pe covoare și flori, dar sub presiunea opiniei publice a renunțat temporar la această idee.
Deputatul a criticat și explicația Maiei Sandu pentru care nu și-a realizat o altă promisiune – scoaterea gardului de la Președinție.
”Cică cei care trebuie să se ocupe de scoaterea gardului acum se ocupă de procurarea vaccinurilor anti-COVID-19. O astfel de afirmație este și de râs, și de plâns”, a menționat Burduja.
Încă o minciună spună de Maia Sandu în campania electorală a fost cea că va renunța la paza de corp.
”Toată lumea a văzut cum este păzită Maia Sandu de ofițerii de la SPPS. E un lucru absolut normal, doar că în campania electorală spunea peste tot că nu are nevoie de pază de stat. Așa arată populismul și minciunile electorale, iată așa am ajuns să avem un președinte care în 100 de zile a reușit să provoace deja o dezamăgire uriașă”, a conchis deputatul PSRM.