Adunarea Generală a Procurorilor a ales astăzi noii membri ai Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).
Astfel, în urma votării, din rândurile procurorilor din cadrul Procuraturii Generale majoritatea a fost obținută de procurorul Dumitru Obadă, iar din cadrul celor teritoriale și specializate, majoritatea a fost obținută de adjunctul Procurorului General interimar, Aliona Nesterov. Alți candidați aleși în componența noului Consiliu sunt procurorii: Eduard Panea, Elena Roșior și Olesea Vîrlan.
Procurorul General interimar, Ion Munteanu, a mulțumit procurorilor din întreaga țară „pentru participarea la adunare și pentru activitatea desfășurată pe parcursul ultimului an”.
Totodată, ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a adresat un mesaj de felicitare noilor membri ai CSP. „Le urez mult succes, voință și perseverență, pentru a schimba spre bine lucrurile în sistemul procuraturii și în societate. Apreciez mult că Adunarea Generală de astăzi a fost una productivă, iar procurorii au participat activ și cu responsabilitate. Nu va fi ușor, dar cu eforturi comune, prin colaborare și dialog constructiv, sunt sigură că vom putea avansa întru soluționarea mai multor probleme pe segmentul justiție și anticorupție, dar și cele specifice activității sistemului procuraturii, pentru a îndeplini toate responsabilitățile legale cu profesionalism și integritate”, a afirmat Veronica Mihailov-Moraru.
La adunare au participat 506 procurori din cei 600 în exercițiu, conform statelor de personal fiind 720 de funcții.