Președintele raionului Soroca, Veaceslav Rusnac, a convocat, în această dimineață, ședința extarordinară a Comisiei pentru Situații Excepționale a raionului Soroca, unde s-a discutat despre situația refugiaților ucraineni.

Autoritățile au identificat obiectivele de cazare pentru crearea Centrelor de plasament temporar pentru refugiaţi. Totodată s-a discutat despre oferirea serviciilor de asistenţă medicală și umanitară pentru refugiaţi.
În cadrul ședinței s-a decis crearea unui cont bancar pentru acumularea donațiilor de la persoanele fizice și juridice întru susținerea refugiaților.