Primăria Chișinău va plăti în jur de 300 de milioane de lei în plus, în urma majorărilor retroactive, aprobate de către ANRE la ordinul Guvernului. Asta o spune primarul general Ion Ceban, care acuză Executivul și guvernarea PAS că manipulează cu buna credință a oamenilor și produc, inventează show-uri și se dau cu tot felul de păreri pe plan extern.
„Doar că aceasta într-un final ne costă bani și avem pierderi enorme, atât la capitolul finanțe cât și la procesul de gestionare a unor activități cruciale. Ei nu gândesc la consecințe. Ori ei gândesc și aceste decizii sunt total în detrimentul oamenilor. Ei râd de noi, iar cum dau de greu, dispar undeva și în avan scenă apar câțiva măscărici care murdăresc tot ce se poate și ne au pe toți de proști. Cea mai mare povară pe care o puteau pune pe umerii cetățenilor, sunt scumpirile în lanț, la tot, cu care ne flutură și motivează ca așa au avut loc scumpiri în toată lumea.
Ce ați făcut voi? Ați pus oamenii peste noapte să scoată bani din buzunar de 4-5 ori mai mult pentru gaz, pentru motorină și benzină, pentru alimente, pentru pâine, pentru lumină și lanțul va continua….și nici măcar nu ați comunicat despre asta. În două luni am ajuns să primim salariu pentru a achita facturile, ca să trăim în Moldova și să nu luăm lumea în cap. Acum, de ce sunt indignat, și mulți spun că fac politică, asta vouă să vă iasă politica în frunte, dar noi trăim vremuri grele din cauza voastră.
Explic – împreună cu specialiștii în aceste zile se fac calculele estimative, cât vom avea de pierdut în urma acțiunilor proaste ale celor care dau vina pe toți, numai nu pe ei – 300 de milioane de lei, atât va achita suplimentar Primăria Chișinău și va trebui să ia din bugetul municipal, care atenție, a fost deja repartizat și votat pentru proiecte, întrețineri și restul necesităților. Și asta este problema tuturor Primăriilor din țară. Toți primarii se confruntă cu această problemă. Va trebui să achităm bani în plus pe care trebuie să-i găsim și asta nu este puțin”, a punctat Ceban.
Edilul a trecut în revistă și pentru ce se duc aceste 300 de milioane de lei.
„Autobuzele, autospecialele, merg pe motorină și benzină, care s-a scumpit, ele nu merg pe aer și apă
Troleibuzele sunt pe lumină, care ați scumpit-o
Școlile, grădinițele, spitalele, instituțiile primăriei beneficiază de căldură, gaz, lumină, pe care le-ați scumpit de câteva ori, dar va achita Primăria
Facturile compensate la căldură, energia termică, la cei 21 de mii de beneficiari, locuitori ai municipiului au crescut, iar primăria va achita în continuare 40 de procente din factură, care în prezent s-ar ridica la 80 de procente, după prețurile vechi.
Și aceste achitări se fac permanent, nu cum voi ați aruncat praf în ochi pe o perioadă să vă astupați rușinea.
200 milioane de lei – sunt banii care trebuie să-i achităm suplimentar, deja la această etapă din bugetul Primăriei Chișinău pentru serviciile prestate în instituțiile municipale și compensarea facturilor la gazele naturale.
100 milioane de lei – suma care se va adăuga la cele 200 de milioane în urma scumpirilor de astăzi și care sunt deja anunțate la lumină. Toate cifrele în curând vor fi prezentate, iar acum sunt făcute toate calculele”, a precizat edilul.