Prima ședință a noilor aleși în Consiliul municipal Chișinău urmează să aibă loc la începutul lunii decembrie. Despre acest lucru a anunțat azi primarul general al Capitalei, Ion Ceban, care, între timp, invită partidele ce au acces în CMC la discuții.

”În continuare, după discuții, cel mai probabil, prima ședință a noii componențe CMC va fi întrunită la începutul lunii decembrie”, a declarat Ion Ceban.

Edilul Capitalei susține că echipa MAN va avea o abordare corectă în activitate, așa cum a avut-o în campania electorală.

”Pentru mine și colegii mei din Consiliul Municipal, care sunt 20 la număr, contează oamenii, bunăstarea lor și dezvoltarea orașului. Contează fiecare vot pe care l-ați asigurat. Vă asigurăm că fi acea conexiune, fiecare consilier care se va regăsi va fi responsabil de o zonă anumită și va avea o relație directă cu oamenii. Vom încerca să fim permanent cu dvs. Pentru asta am fost votați, eu ca primar și reprezentanții partidelor care fac parte din noul consiliu municipal. Ca primar voi face ca să găsim numitor comun și să realizăm proiectele”, a mai adăugat Ion Ceban.