În primele nouă luni ale acestui an, prețurile la produsele agricole au crescut cu 17,9% față de perioada respectivă a anului trecut. Dintre care prețurile la produsele vegetale s-au majorat cu 17,4%, iar cele animaliere – cu 19,6%.

Potrivit datelor prezentate de Biroul Național de Statistică, mai accentuat au crescut prețurile la soia – cu 57%, rapiță – 41,6%, porumb – cu 37,4%, floarea soarelui – cu 34,9%.

De asemenea, s-au înregistrat majorări de prețuri la struguri de soiuri tehnice – cu 32,9%, leguminoase pentru boabe – cu 21,8%, orz – cu 20,3%, grâu – cu 11,5%.

În același timp, s–au micșorat prețurile la fructele sămânțoase – cu 17,1%, legume – cu 11,0% și cartofi – cu 14,2%.
La produsele animaliere, a fost înregistrată majorarea prețurilor la ouă alimentare – cu 33,5%, vite și păsări în masă vie – cu 19,2% și lapte – cu 5,0%.