Președintele Igor Dodon a participat la reuniunea online a șefilor de stat CSI. În adresarea sa, șeful statului a vorbit despre provocările anului 2020, despre necesitatea consolidării unității în spațiul CSI și despre importanța intensificării interacțiunii dintre CSI și Uniunea Economică Eurasiatică.
Igor Dodon a menționat că, Republica Moldova, la fel ca în majoritatea țărilor, se confruntă cu o criză provocată de situația pandemică. În pofida acestui fapt, Guvernul a întreprins un șir de măsuri de susținere a activității economice și de protecție socială a categoriilor defavorizate ale populației.
Șeful statului a remarcat că, problemele pe care le-a provocat pandemia nu ne-au împiedicat să sărbătorim anul acesta cea de-a 75-a aniversare a Victoriei noastre comune în Marele Război pentru Apărarea Patriei. În context, Igor Dodon a mulțumit conducerii Federației Ruse pentru invitația de a participa la Parada Victoriei care a avut loc pe Piața Roșie, pe 24 iunie 2020.
Igor Dodon a vorbit și despre aniversarea a 30-a de la crearea CSI, ce va fi marcată în 2021. Șeful statului moldovean a menționat că doar unirea în cadrul CSI a prezervat țările și popoarele noastre de o ruptură fatală a legăturilor închegate de secole.
În condițiile moderne ale războaielor informaționale, președintele a atras atenția omologilor săi din CSI și asupra importanței utilizării active a tehnologiilor informației și comunicațiilor moderne, folosiri capacitățile organizațiilor neguvernamentale, implicării experților și mass-media. Totodată, este necesar un plan pentru promovarea informațională a CSI.
Igor Dodon a subliniat și necesitatea intensificării interacțiunii dintre CSI și Uniunea Economică Eurasiatică. În opinia președintelui, interacțiunea dintre UEEA și CSI va contribui atât la promovarea în continuare a integrării eurasiatice, cât și la dezvoltarea ambelor asociații.
”Trăim într-o lume multipolară în care nu există loc pentru ca o singură superputere să domine restul lumii. În anul în curs s-au adeverit temerile pe care le-am exprimat de mai multe ori în ședințele noastre publice și în întrevederile informale restrânse. Se întrevede o strategie clară, menită să destabilizeze situația politică internă din țările CSI, să creeze focare de instabilitate în spațiul său și care țintește, în principal, în partenerul nostru strategic – Federația Rusă”, a declarat Dodon.
Președintele moldovean a remarcat că aceste presiuni vor continua și în 2021, iar pentru a face față provocărilor politice trebuie mai mult ca oricând să rămânem împreună.
”Țările și popoarele noastre au o istorie comună, în paginile căreia se regăsesc Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei, anii postbelici ai construcției și avântului puternic, anii de distrugere a țării sovietice. Istoria comună și valorile comune salvgardate ne fac mai puternici, ne oferă posibilitatea de a ne uni și mai strâns în această perioadă dificilă a istoriei moderne. Fiecare în parte, de unii singuri, nu vom face față amenințărilor în creștere. Împreună putem și trebuie să rezistăm”, a conchis președintele moldovean.