Agricultorii care protestează în fața Parlamentului și cer bani de la stat au decis să cumpere un alt BMW pentru fermierul din Căușeni. Anunțul a fost făcut de către unul dintre liderii protestatarilor, Sergiu Stefanco, de la tribuna din centrul Capitalei.

„Noi, agricultorii, o să punem mână la mână și o să cumpărăm această mașină. E doar un metal”, a declarat Stefanco.

Amintim că noaptea trecută în Căușeni au ars două mașini. Este vorba despre un BMW X-3, care i-ar aparține unui agricultor, dar și un microbuz, care era parcat în apropiere. Potrivit site-urilor specializate, prețul unui automobil marca BMW X-3 pornește de la 10 mii de euro și ajunge până la câteva zeci de mii de euro.