Blocul Comuniștilor și Socialiștilor pledează pentru relații bune și cu Estul și cu Vestul, dar moldovenii trebuie să fie stăpâni la ei acasă și să nu lase pe nimeni să le dicteze ce trebuie ei să facă, a declarat președintele PSRM, Igor Dodon, la emisiunea ”În Direct”, realizată de portalul ziuadeazi.md din Cahul.

Președintele PSRM susține că în politica externă autoritățile trebuie să ia decizii legate strict de interesul național, și ”să luăm de la toți ce ne trebuie pentru a face viața mai bună în Republica Moldova”.

”În funcția de președinte am promovat o politică echilibrată. Avem Acord de Asociere cu UE pe care-l implementăm, pe care nu-l refuzăm, cu toate că nu suntem de acord cu tot ce este scris în el, dar îl utilizăm pentru renovarea Republicii Moldova, pentru a face investiții în diferite sectoare. Dar avem și parteneriat strategic cu Federația Rusă. Astăzi, în comuna Lebedenco producătorii agricoli mă întrebau dacă nu vom avea probleme cu piața rusească. Le-am spus foarte clar că, dacă guvernul va fi al socialiștilor și comuniștilor, atunci piața va fi în continuare. Poziția celor de dreapta celor de dreapta care e? Ei se uită la o politică prooccidentală și cu regret antirusească. Consider că noi, moldovenii, trebuie să fim stăpâni la noi acasă și nu trebuie să ne dicteze nimeni, nici Rusia, nici UE, ce trebuie să facem noi în Republica Moldova. Frate, frate, dar fiecare stăpân la el acasă”, a declarat Dodon.

În cadrul emisiunii, liderul socialiștilor a salutat regimul liberalizat de vize cu UE pe care trebuie să-l păstrăm, dar a menționat că Moldova trebuie să renegocieze prevederile comerțului cu UE prin eliminarea cotelor pentru unele produsele moldovenești.