Președintele Igor Dodon a povestiti, într-un reportaj, despre vizita la Munchen și spune că a fost una cu succes, transmite subiectulzilei.md.

„Cele mai importante subiecte discutate: situația politică din Republica Moldova, după ce s-a schimbat Guvernul. Pe toți îi interesează care vor fi prioritățile Guvernului Chicu. I-am asigurat pe partenerii externi că și acordurile semnate anterior și politica externă echilibrată va fi o prioritate pentru noi”, a spus Igor Dodon.

Președintele mai spune că în cadrul Conferinței s-a discutat pe larg despre situația din stânga Nistrului.

„Dat fiind faptul că este Conferința de securitate, toți înțeleg că rezolvarea problemei transnistre ar întări, ar duce la creșterea securității în regiune”, a spus Dodon.

Pe parcursul a 24 de ore, șeful statului a avut 12 întrevederi de lucru: cu trei președinți, trei premieri, cu Secretarul de Stat al SUA, cu Secretarul General al OSCE, cu delegația Bundestagului, consulul onorific al Moldovei în Bavaria și doi reprezentanți ai conducerii din Germania.