Președintele fracțiunii parlamentare PSRM, Corneliu Furculiță, susține că deputații grupurilor Sandu-Candu-Șor-Năstase au vrut să arunce astăzi țara în haos și să lase cetățenii fără salarii și pensii. În opinia parlamentarului, acest lucru nu se va întâmpla, deoarece majoritatea parlamentară a aprobat împrumuturile din Rusia și FMI, astfel că salariile și pensiile vor fi achitate la timp, iar medicii vor avea suportul financiar și material în continuare.
”Opoziția a acționat ca un adevărat virus social, care distruge țara și propriul popor. Deputații grupurilor Sandu-Candu-Șor-Năstase au vrut să lase fără salarii și suport până și medicii din țară, care sunt acum în prima linie de luptă cu virusul COVID-19. Slavă Domnului, nu le-a reușit! Majoritatea parlamentară a aprobat împrumuturile din Rusia și de la FMI. Cu votul nostru, moldovenii vor avea salarii și pensii, medicii vor avea suport financiar și material în continuare”, a scris deputatul pe pagina sa de Facebook.
Potrivit lui Furculiță, este regretabil că opoziția face tot posibilul ca în țară să se înrăutățească situația, în speranță că, poate așa, va reveni la guvernare.
”RUȘINE pentru așa ceva! Cei care acum critică împrumutul din Rusia doar pentru că este unul rusesc, uită că doar cu câteva luni în urmă au semnat acorduri de împrumut prin care s-au obligat să majoreze taxe și impozite, să scumpească gazul pentru consumatori. La fel se fac că uită cei care au luat anterior credite externe cu o rată de dobândă mai mare ori s-au împrumutat din băncile comerciale din țară cu rate de peste 20%”, susține parlamentarul.
Președintele fracțiunii PSRM afirmă că este normal să existe lupta politică, dar interesul cetățenilor și al țării trebuie să unească forțele politice.
”Acum cetățenii trebuie să primească salarii și pensii, alt ajutor social. Și businessul are nevoie de sprijin din partea Guvernului. Ca și oricare stat din lume, acum și Moldova are nevoie de ajutor extern pentru a depăși această criză. Îndemnăm toată clasa politică din țară să se conducă exclusiv de interesele oamenilor din Republica Moldova, așa cum face Partidul Socialiștilor”, a declarat deputatul.
Parlamentul a ratificat, în ședința plenară de astăzi, Acordul cu Guvernul Federației Ruse prin care Republica Moldova va primi un împrumut financiar de stat în sumă de 200 mln de euro. Împrumutul financiar din partea Federației Ruse va fi folosit pentru finanțarea necesităților bugetului de stat al țării noastre, inclusiv pentru implementarea proiectelor investiționale.