Igor Dodon a lansat o provocare cetățenilor de rând și jurnaliștilor, care-i adresează întrebări în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”. Șeful statului i-a îndemnat pe cei care privesc ediția de azi să-i adreseze întrebări provocatoare, cu o singură condiție, ca aceasta să nu conțină injurii și insulte. Președintele a menționat că cea mai provocatoare întrebare va avea și un premiu. Persoana care va câștiga va fi invitată la Președinție, unde va face un selfie cu  șeful statului.