Pentru anul viitor este planificată o creșterea economică de aproape 4% sau poate mai mare. Pronosticul aparține premierului Ion Chicu și se conține într-un interviu acordat pentru agemția IPN. În același timp susține Ion Chicu, componenta investițiilor, conform metodologiei finanțelor publice, se înscrie în deficitul bugetar, transmite subiectulzilei.md.

„Este important ca deficitul pe componenta de bază să fie posibil de finanțat și sunt sursele necesare pentru finanțare. Poate, spre regretul unora, noi discutăm foarte constructiv cu Bruxelles-ul”, a declarat Ion Chicu.

În același interviu, premierul a dat asigurări că Republica Moldova va îndeplini condiționalitățile pentru tranșele din asistența macrofinanciară din partea UE. De asemenea, la ultima ședință de Guvern din acest an, va fi aprobat un proiect care prevede modificarea Legii achizițiilor publice pentru utilități, iar în februarie proiectul va fi examinat în Parlament. Un alt proiect, care este cea de-a doua condiționalitate, prevede contracararea spălării banilor. Acest proiect este finalizat, iar în una dintre ședințele din ianuarie va fi aprobat în Guvern.