La data de 19 martie curent, ofițerii de investigare a fraudelor economice din cadrul Inspectoratului național de investigații al IGP și cei ai Inspectoratului de poliție Anenii Noi au documentat cinci cazuri de activitate ilicită, privind comercializarea echipamentelor de protecție și produselor farmaceutice, utilizate pentru combaterea infecției de tip COVID-19, transmite subiectulzilei.md.
Astfel, în mun. Chișinău au fost documentate patru persoane care comercializau soluții cutanate (dezinfectante), fără actele de proveniență și cele care le-ar permite o astfel de activitate. Ofițerii au depistat 150 de recipiente cu volumul de 1 litru, valoarea cărora depășește suma de 22 de mii de lei și 2500 de măști medicinale de protecție, în valoare de peste 55 de mii de lei. Marfa a fost ridicată, comercianților fiindu-le aplicate sancțiuni în mărime de 11.500 de lei.
Totodată, ofițerii de investigație au stabilit că o persoană sancționată anterior pentru comercializarea măștilor chirurgicale, a doua zi iarăși le vindea. Avea la el 3000 de măști pe care le vindea la prețul de 22 de lei/bucata. A rămas fără produse și s-a ales cu o amendă de 3000 de lei.
Procesele verbale contravenționale, probele acumulate pe cazurile respective și produsele urmează a fi transmise instanței de judecată, pentru a decide asupra confiscării speciale.
Inspectoratul General al Poliție solicită cetățenilor să nu profite de situația epidemiologică din țară și să practice astfel de activități ilegale, în defavoarea cetățenilor.