Peste 70 de ruşi au murit în Siberia după ce au băut ulei de baie ce conţine metanol. În total, 117 persoane s-au intoxicat cu această substanţă periculoasă pe care unii o consumă pe post de alcool întrucât este mai eftină.
Presa străină scrie că majoritatea victimelor au între 35 şi 50 de ani. Un supravieţuitor de 33 de ani a povestit că a băut numai o cantitate mică de ulei de baie, dar a doua zi şi-a pierdut vederea.
Poliţia a descoperit anterior atelierul ilegal unde era produs uleiul de baie şi i-a arestat pe proprietari. Potrivit autorităţilor, pe eticheta uleiului scrie că nu trebuie băut, deoarece conţine metanol, o substanţă toxică folosită cu antigel.
Potrivit Siberian Times, otrăvirea în masă “este cel mai grav astfel de caz din istoria modernă a Rusiei”.
Preşedintele Vladimir Putin a ordonat Guvernului să înăsprească regulile privind substanţele alcoolice vândute în scopuri farmaceutice sau cosmetice. Într-un decret publicat de Kremlin, el le-a cerut miniştrilor să prezinte, până pe 31 martie, măsuri vizând reducerea consumului de produse cosmetice, famaceutice, veterinare, de întreţinere sau destinate igienei.
Aceste măsuri vor înăspri reglementările privind fabricarea şi vânzarea acestor produse, impunerea de etichete speciale şi introducerea de pedepse aspre în cazul celor care încălcă legea.
Preţul vodcăi vândute legal în Rusia a crescut foarte mult în ultima perioadă, astfel că milioane de ruşi săraci apelează la produse contrafăcute.