Ofițerii Direcției investigații a INI, în comun cu cei ai Direcției „Nord” de patrulare, au efectuat săptămâna trecută 17 percheziții la șapte locuitori ai raionului Fălești și mun. Bălți, implicați în păstrarea și transportarea drogurilor de tip „marijuana”. În urma acțiunilor, oamenii legii au ridicat droguri în valoare de circa 300 mii de lei.

În municipiul Bălți polițiștii au stopat un automobil în care se aflau trei dintre cei șapte suspecți. În urma expertizei narcologice s-a stabilit că șoferul se afla în stare de ebrietate narcotică.

Potrivit oamenilor legii, bănuiții au vârste cuprinse între 29 și 50 de ani. Valoarea drogurilor ridicate, pe piața neagră constituie aproximativ 300 000 de lei.

În continuare polițiștii vor întreprinde acțiuni în vederea stabilirii și altor persoane care au participat ori au favorizat comiterea faptelor ilicite.

sursa: voceabasarabiei.md