Banii publici din bugetul Președinției ar fi cheltuiți ilegal pentru promovarea imaginii politice a Maiei Sandu, susține expertul independent Dionis Cenușă.
Acesta atrage atenția asupra faptului că pagina de pe Facebook a politicianului Maia Sandu are aceeași politică editorială ca și pagina instituției prezidențiale, iar acest fapt trezește anumite dubii.
”După ce Mihai Bologan mi-a spus azi că consilierii Președintelui Sandu ar putea fi plătiți din străinătate (lucru inadmisibil pentru funcționarii publici, care trebuie verificat și infirmat), am decis sa compar pagina de pe FB pe care o are Președinția Republicii Moldova și respectiv cea care aparține politicianului Maia Sandu.
Mă întreb cine are grijă de pagina de FB a politicianului Maia Sandu? Știu că cei care lucrează în aparatul Președinției au grijă de pagina oficială a instituției, dar cred că publicul trebuie să afle dacă persoanele angajate în funcție publică (de consilieri) sunt cumva impuși să îngrijească de pagina personală, cea politică, a Maiei Sandu.
Consilierii angajați de Președinție trebuie să se ocupe strict de actualizarea paginii instituției și nimic mai mult. Altfel, intrăm într-o problemă, deoarece pe bani publici este plătită coordonarea paginii personale (cea politică) a Maiei Sandu.
Așadar, întrebarea este simplă: cine are grijă de pagina personală (cea politică) si respectiv cine actualizează pagina instituției Președintelui? Vorbim despre aceleași persoane sau nu? Și dacă da, atunci acest lucru trebuie imediat corectat. Vorbim despre bani publici care trebuie cheltuiți strict pentru scopuri publice – pagina Președinției nu pagina politică-personală a Maiei Sandu.
Este o observație pertinentă care trebuie luată ca atare fără interpretări politice. Același lucru trebuie de clarificat pentru restul instituțiilor din stat. Vorbim despre utilizarea banului public.
Atașez mai multe imagini de la aceleași întrevederi și evenimente ca să fie mai clar ce am în vedere”, este părerea expertului Dionis Cenușă.
Amintim că Președinția beneficiază de susținere financiară din partea KAS, iar din banii acestei organizații obscure sunt salariați inclusiv consultanții din domeniul comunicării ai instituției prezidențiale. Însă, chiar dacă Președinția este o instituție publică, Maia Sandu refuză să publice numele consultanților plătiți de KAS și mărimea remunerației acestora, invocându-se, precum că aceste informații sunt ”data cu caracter personal”.