Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) salută țările din Uniunea Europeană care sprijină Republica Moldova în parcursul său de integrare în UE.
Indiferent de decizia care va fi luată de Consiliul Uniunii Europene, MAN consideră că Republica Moldova are potențialul de a avansa rapid pe calea integrării europene. Declarația a fost făcută de președintele MAN, Ion Ceban într-o postare pe rețelele de socializare.
Astfel, Ion Ceban consideră că această evoluție depinde în mare măsură de abilitatea clasei politice de a implementa reforme semnificative, menite să îmbunătățească calitatea vieții cetățenilor. De asemenea, este esențială popularizarea și promovarea ideii de integrare europeană în rândul societății.
„Fiecare om trebuie să înțeleagă cât de important este dezideratul integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană, iar cetățenii nu trebuie să fie divizați, ci este nevoie de mesaje și acțiuni care să-i unească în jurul ideii de integrare europeană. Este foarte important ca fondurile europene să nu fie folosite ca „armă” politică, ci trebuie să ajungă în fiecare localitate și să aducă beneficii cât mai multor oameni”, a declarat Ion Ceban.
MAN subliniază că orice forță politică din Moldova care își imaginează viitorul țării în UE trebuie să consolideze sprijinul acordat de Uniunea Europeană, inclusiv sprijinul financiar, prin implementarea de reforme eficiente, care să genereze rezultate semnificative în favoarea cetățenilor.
„Partidul MAN îndeamnă toate țările să sprijine Republica Moldova și să dea undă verde începerii negocierilor privind aderarea. Acum societatea noastră trebuie unită în jurul cauzei naționale – cea a integrării europene! Pentru acest lucru pledează Partidul MAN”, a conchis Ion Ceban.