Partidul Platforma DA, condus de Andrei Năstase, vrea să blocheze dublarea salariilor pentru medici și plata a 700 de lei pentru pensionari. Deputatul PPDA Igor Munteanu a sesizat astăzi Curtea Constituțională cerând interpretarea articolului 1061 din Constituție, care reglementează angajarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului.
Munteanu cere ca CC să explice dacă mai poate fi convocată o ședință a Parlamentului pentru asumarea răspunderii Guvernului, în caz că prima ședință a eșuat din lipsă de cvorum. Totodată, Munteanu întreabă Înalta Curte dacă absența majorității deputaților la ședința de prezentare a asumării de răspundere poate fi considerată un refuz de dezbatere a programului.
Amintim că proiectele pentru care Guvernul Chicu și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului joi, în data de 9 iulie, prevăd mai multe inițiative sociale. Este vorba despre dublarea salariilor angajaților din sistemul medical, dar și ajutorul de 700 de lei pentru pensionari. Totodată, documentele prevăd bani pentru subvenții în agricultură, suport financiar pentru programul Prima casă 6, dar și alocarea resurselor necesare pentru a achita salariile profesorilor.