Comisia specială din Parlament, creată la inițiativa PSRM, l-a chemat la audieri pe directorul ”Căilor Ferate a Moldovei” (CFM) cu privire restanțele salariale la întreprindere. La această înțelegere s-a ajuns în cadrul discuției pe care a avut-o, astăzi, președintele comisiei, deputatul PSRM Oleg Lipskii, cu angajații CFM.
Salariații au solicitat autorităților să întreprindă măsurile necesare pentru achitarea în cel mai scurt timp a restanțelor salariale. Reprezentanții CFM au mai cerut compensarea pierderilor cauzate de neachitarea la timp a salariilor, începând cu anul 2015.
La ședință s-a decis ca, săptămâna viitoare, în cadrul Comisiei să fie audiat directorul CFM, care să prezinte informația actuală despre situația financiară. În baza acestor informații vor fi stabiliți pașii necesari în soluționarea problemei.
Președintele Comisiei economie, buget, și finanțe, deputatul PSRM, Petru Burduja, a atenționat anterior că statul riscă să piardă CFM, dacă Parlamentul, Guvernul și președintele țării nu vor interveni pentru a salva una dintre cele mai importante întreprinderi. Potrivit parlamentarului, CFM are datorii de 665 de milioane de lei, dintre care 92 de milioane de lei sunt datoriile salariale.
Amintim, în Parlament a fost creată o comisie de anchetă care va examina situația de la CFM. Din comisie, inițiată la propunerea PSRM, fac parte deputați din toate fracțiunile parlamentare.