Moartea unui bebeluș din statul american Georgia, care a fost decapitat în timpul nașterii, a fost considerată omucidere de către medicii legiști, scrie BBC. Părinții au dat în judecată spitalul anul trecut, dar medicii au negat acuzațiile.
Jessica Ross și Treveon Taylor au dat în judecată Southern Regional Hospital și au acuzat medicii că nu le-au spus că fiul lor a fost decapitat în timpul nașterii. Medicii legiști au stabilit drept cauză a morții o ruptură a gâtului din cauza acțiunii umane, potrivit unei declarații făcute publice a avocatului cuplului. Spitalul a negat acuzațiile.
Treveon Taylor a acuzat medicul care i-a asistat soția la naștere și spitalul că i-a mințit și că nu le-a permis să-și vadă fiul, căruia i-au pus numele Treveon Taylor Jr. „Vrem doar dreptate pentru fiul nostru”, a spus domnul Taylor la o conferință de presă, miercuri, la Atlanta. „Ne-au mințit, nu ne-au lăsat să-l atingem, iar asta ne-a supărat”.
În iulie anul trecut, Jessica Ross a mers la spital așteptând să nască un „copil sănătos”, a declarat avocatul ei, Roderick Edmond, la conferința de presă. Umărul copilului a rămas însă blocat în timpul nașterii, situația care, a spus avocatul, a impus cezariana. Mama a cerut inițial să îi fie făcută cezariană, dar a fost refuzată, așa că s-a chinuit trei ore să nască pe cale naturală. Potrivit declarației avocatului, medicul Tracey Julian a încercat să scoată bebelușul pe cale naturală, folosind diferite metode, inclusiv „aplicarea de tracțiune la nivelul capului copilului”.
Avocatul Roderick Edmond, care îi reprezintă de asemenea pe părinți și care este de asemenea medic, a susținut că dr. St Julian a aplicat „o forță ridicol de excesivă” asupra copilului. „Dr. St Julian a intrat și ea, în procesul de a încerca să aducă pe lume copilul, a tras atât de tare de capul și gâtul copilului și le-a manipulat atât de puternic, încât oasele craniului, feței și gâtului copilului au fost rupte”. El a mai spus: „Când au deschis pântecele, au ieșit picioarele, a ieșit trupul, dar nu era niciun cap”. Copilul a fost apoi născut printr-o operație de cezariană de urgență.
„Niciun obstetrician competent nu ar trebui să facă asta vreodată”, a spus avocatul. BBC a contactat spitalul pentru comentarii. Într-o declarație din august, centrul medical a negat acuzațiile și a spus că „moartea nefericită a sugarului a avut loc în uter înainte de naștere și decapitare”. Familia a acuzat, de asemenea, spitalul că nu le-a spus că copilul lor a fost decapitat și că nu le-a permis să atingă sau să țină copilul după naștere. În schimb, personalul le-a spus părinților să incinereze copilul fără o examinare a legiștilor, a spus avocatul, care a adăugat că asta a fost o încercare de mușamalizare.
„Au înfășurat copilul strâns într-o pătură, i-au sprijinit capul pe o pătură”, a spus domnul Roderick Edmond la o conferință de presă anul trecut, încercând să facă să pară că „nu a fost o decapitare”. Biroul de medicină legală a spus că a fost sesizat cu privire la incident doar după ce o casă de pompe funebre a contactat biroul, deoarece angajații au considerat că este „neobișnuit” ca biroul să nu fie implicat, date fiind circumstanțele. Cazul a fost apoi preluat de poliție.