Papa Francisc s-a deplasat la spitalul Gemelli din Roma pentru un control programat, a declarat purtătorul său de cuvânt, Matteo Bruni, relatează Reuters.
Papa, în vârstă de 86 de ani, a participat mai devreme la audienţa generală şi se afla într-o stare bună a sănătăţii, scrie agerpres.ro.
Papa Francisc suferă de diverticulită, o afecţiune care poate infecta sau inflama colonul şi a suportat o operaţie în 2021 prin care i-a fost extirpată o parte din colon. Suveranul Pontif are şi o problemă la genunchi şi uneori foloseşte un baston, alteori un scaun cu rotile în apariţiile sale publice.
Papa Francisc a declarat anul trecut într-un interviu pentru Reuters că preferă să nu se opereze la genunchi pentru că nu doreşte o repetare a efectelor negative pe termen lung ale anesteziei, efecte pe care le-a resimţit după operaţia din 2021.