La prima din acest an întrevedere, în format de videoconferință, a reprezentanţilor politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, Olga Cebotari și Vitalii Ignatiev și-au exprimat disponibilitatea menținerii unui dialog constructiv în vederea impulsionării procesului de negocieri și a determinării direcțiilor prioritare de activitate pentru perioada apropiată.
O atenție distinctă a fost acordată grupurilor de lucru sectoriale, fiind evidențiată dinamica activității din anul 2020 (26 de ședințe comparativ cu 21 în 2019), realizărilor marcate și a dificultăților întâmpinate, în vederea sporirii eficienței și a identificării unor soluții tehnice viabile la cele mai actuale probleme cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului, precum și a fost agreată disponibilitatea luării măsurilor necesare întru activizarea lor și convocarea în perioada apropiată a reuniunilor experților de profil pe tematici concrete.
În cadrul întrevederii, s-a mai menționat că în rezultatul interacțiunii din anul 2020 s-a reușit semnarea a 4 documente în procesul de negocieri, iar pe agendă rămân și necesită a fi coordonate adițional și definitivate și alte proiecte de decizii protocolare sectoriale, inclusiv în sfera înlăturării barierelor tehnice în calea comerțului și protecția drepturilor consumatorului.
De asemenea, negociatorii-șefi au mai menționat necesitatea desfășurării unor consultări productive cu Reprezentantul Special al Președinției în exercițiu a OSCE, care va efectua până la finele lunii curente o vizită de lucru în Republica Moldova.