PSRM promite consolidarea controlului parlamentar asupra cheltuielilor bugetare, în special finanțarea pentru spitale și personalul medical. Deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco, a declarat pentru PSRM acest lucru este prioritar.
”Așa cum a anunțat premierul, în conturile trezoreriei de stat sunt 9,4 miliarde de lei. Sunt bani suficienți în țară pentru achitarea plăților sociale, pentru susținerea și dezvoltarea sistemului medical” a spus Odnostalco.
Deputatul a reiterat că indiferent de pandemie și criza economică locală și mondială, Guvernul a plătit la timp și integral toate plățile sociale.
”Nu au existat rețineri la reținerea salariilor așa cum a fost până la sfârșitul anului trecut”, a spus Odnostalco.
Potrivit acestuia, toate instituțiile medicale, în special cele cu profil COVID-19, au primit la timp finanțările din partea statului.