Modificările propuse de PAS la legea privind activitatea Autorității Naționale de Integritate ne va costa scump. Avertizarea vine din partea experților Transparency International în Moldova. În timpul ședinței de astăzi, 19 august, la care s-a dezbătut proiectul majorității parlamentare, expertul Transparency Mariana Kalughin a atenționat că inițiativa deputaților PAS presupune mai multe cheltuieli, care nu sunt incluse în document. De exemplu, Kalughin s-a referit la faptul că inspectorii de integritate vor fi nevoiți să se adreseze la companiile de evaluare pentru a stabili prețul imobilului verificat, și vor trebui să achite evaluarea bunurilor.
“Costurile controlului vor crește esențial, este vorba de mii de lei. Înțelegem că evaluarea bunurilor se reduce la bunuri imobile și mobile, însă e o sumă esențială”, a declarat Kalughin.
Totodată, expertul a atras atenția că proiectul prevede suspendarea din funcție a persoanei, asupra căreia planează suspiciuni de îmbogățire ilicită.
„Persoanele care vor fi suspendate din funcții, după ce vor fi repuse, ar putea să solicite nu doar salarii, dar și prejudicii materiale și morale”, a mai explicat Kalughin.