Un bărbat care se identifică cu numele Iancev Dumitru, pretins locuitor al Tighinei, care spune că a primit o invitație cu însemnele Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor și două sute de lei pentru a vota astăzi pentru această formațiune, a participat zilele trecute la o acțiune a unioniștilor din AUR, la Varnița. Declarația cetățeanului a fost făcută în timpul unui live filmat de către combatanții afiliați PAS și PPDA.
”Eu trăiesc în Tighina, familia mea Iancev, mă cheamă Dumitru, dimineață m-am dus, am găsit unde dau bani la Homuteanovca (această localitate se află tocmai în raionul Ialoveni), unde e magazinul (denumirea nu este clară). Am scris pe telefon cum se vorbea, veneau mașinile, se urcau câte patru oameni în mașină”, a spus acesta, detaliind că ar fi primit o invitație și 200 de lei pentru a vota pentru BECS, fiindu-i pus la dispoziție și transport de la Tighina până la o secție de votare.
Redacția noastră a intrat în posesia unei înregistrări video, în care acest cetățean, interogat de oamenii legii, povestește lucruri ciudate. Acesta a spus că îl cunoaște pe Vlad Bilețchi, liderul AUR, și a vorbit cu acesta inclusiv despre distrugerea unui monument al lui Lenin. Cetățeanul în cauză a evitat să răspundă dacă este afiliat vreunui partid politic de la Chișinău. Nu a prezentat nicio probă despre pretinse cumpărări de voturi, așa cum afirma astăzi în intervenția LIVE pe o rețea de socializare.
Pretinsul Iancev Dumitru a fost văzut la 8 iulie curent la protestul AUR de la frontiera nerecunoscută cu PMR, la Varnița. Acesta a participat activ la tentativa de trecere pe teritoriul republicii separatiste.
Potrivit datelor ASP, în Republica Moldova nu există vreun cetățean cu numele Iancev sau Eancev Dumitru.
Amintim că astăzi au loc alegeri parlamentare anticipate, iar mai multe forțe politice încearcă să lanseze fake-news-uri și sesizări false despre pretinsa corupere a moldovenilor cu drept de vot din Stânga Nistrului.