Vicepremierul Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Serbia în Republica Moldova, cu reședința la București, Stefan Tomašević. Oficialii au discutat despre stadiului actual al relațiilor bilaterale și a perspectivelor de dezvoltare în continuare a acestora, în special în contextul dezideratului comun de aderare la Uniunea Europeană.

În cadrul discuțiilor, a fost subliniată importanța organizării unei vizite la nivel de ministru al afacerilor externe și a consultărilor politice bilaterale pentru avansarea dialogului intre instituțiile diplomatice ale celor două țări.

De asemenea, ambasadorul Tomašević a exprimat interesul părții sârbe cu privire la consolidarea relațiilor comercial-economice, culturale, educaționale și științifice, completarea cadrului juridic bilateral, precum și intensificarea cooperării în cadrul organizațiilor internaționale. Totodată, interlocutorii au realizat un schimb de opinii cu privire la situația regională, referindu-se la importanța asigurării consolidării păcii și securității în regiune.

sursa